Magia șahului la adolescenți

În data de 9 martie 2018, Liceul Teoretic „George Emil Palade” a organizat proiectul local intitulat „Magia șahului la adolescenți”-ediția I. Proiectul are ca scop stimularea practicării șahului în rândul elevilor.
Invitatul de astăzi a fost domnul Claudiu Iordache președintele Asociației Județene de șah Constanța. Instituțiile partenere în cadrul acestui concurs au fost Inspectoratul Școlar Județean Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Asociația Județeană de Șah Constanța și Palatul Copiilor Constanța.
Au fost prezenți 30 de elevi si 12 cadre didactice. Toți jucătorii participanți la concurs au fost elevi din clasele IX-XII( învățământ liceal) și profesori din cadrul liceelor invitate, si anume: Liceul Teoretic „George Călinescu”, Colegiul Național de Arte „Regina Maria”, Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Liceul Cobadin și Liceul Tehnologic „Ioan N. Roman”.
Coordonatorii acestui concurs sunt prof. dr. Geafar Turchian, director, prof. Diaconu Laurenția și prof. Iordache Claudiu.
Primul loc a fost câștigat de elevii Liceului Teoretic „George Emil Palade” , locul doi „Liceul Cobadin”, iar pe locul trei s-a clasat Colegiul Național „Mihai Eminescu”. Concurenții au primit cupe, diplome si medalii in funcție de locul câștigat .

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.